Mihail Manoilescu, unul din marii publiciști, gânditori economici și politici ai României, inginer (șef de promoție la Școala de Poduri și Șosele din București, în 1915), deputat, guvernator al Băncii Țărănești, ministru de externe în guvernul Gigurtu (1940), mort în închisoarea de la Sighet (30 decembrie 1950) la doar 59 de ani, scria despre industria lemnului din România (Politica producției naționale, Editura Cultura Națională, București, 1923):
„Din întreaga industrie românească…, industria lemnului (cuprinzând și hîrtia) este a doua în ordinea forței motrice…, urmând imediat după industria alimentară. Lucrătorii din industria lemnului sunt cei mai numeroși în comparație cu lucrătorii din celelalte grupe de industrii …, numărul lucrătorilor săi reprezintă 28,5% din totalul lucrătorilor marei industrii. Dacă trecem însă la tabloul producției, constatăm că industria lemnului abdică de la acest rol important și ajunge să reprezinte ca valoare abia 17,5% din totalul producției industriale. Care este cauza acestei inferiorități? Statisticile ne arată că din 502 fabrici din grupa lemnului 330 sunt de cherestea și numai 115 de mobilă, 31 de tâmplărie, 7 de butoaie, 12 de hârtie și 7 de căruțe. Din puterea totală motrice a fabricilor din grupa lemnului și hârtiei, industria cherestelei reprezintă 69%. Din totalul lucrătorilor grupei lemnului și hârtiei (44.886 lucrători), industria cherestelei, cu 36.828 lucrători, reprezintă 82%.
Concluzia acestor cifre este concordantă: în România industria lemnului este de fapt numai, sau aproape numai, industria cherestelei.
Făcând o clasificare a diferitelor grupe de industrii după coeficientul de industrializare din acest an, am vedea că în fruntea tuturor stă metalurgia cu 69% industrializare și în urma tuturor stă grupa lemnului cu 18% industrializare. Cărui fapt este datorată această inferioritate a industriei lemnului? Dacă examinăm diferitele fabrici care au la bază lemnul vom constata acest lucru: distileriile de lemn au un coeficient de industrializare de 77%, tâmplăriile 74%, butoaiele 58%, fabricile de hârtie 63%. Cu un cuvânt, toate categoriile de industrii din grupa lemnului sunt industrii superioare mediei industrializării în România, care este de 42%.
Atunci, cărui fapt datorăm situația aceasta de inferioritate, că grupul întreg ale industriei lemnului se găsește în urma tuturor industriilor? Aceasta este datorită faptului extraordinar că fabricile de cherestea industrializează abia 7%! Transformarea pe care o suferă materia primă este prea mică în fabricile de cherestea; simpla operație a tăierii mărește prea puțin valoarea produsului intrat în fabrică!
Iar Mihail Manoilescu propunea în fața acelei realități:
„Întâiu,… trebuie să punem capăt barbariei economice, care se petrece acum în fiecare zi prin arderea unei cantități imense de lemne, care ar putea fi folosită altfel.
Un tablou foarte exact al consumului anual de combustibil ne arată că în industria mare se consumă 83.224 vagoane pe an numai lemn de foc, care trebuie să ne dea forța motrice; în același timp, cantitatea consumată de cărbune de pământ, de piatră, lignit, cocs, este mult mai mică.
O a doua orientare specială este asupra importanței distileriilor de lemn, … care au un mare coeficient de industrializare și care, cu un capital mic și un număr mic de muncitori, pot da un maximum de producție reală. Dar în afară de acest interes economic, distileriile sunt în legătură cu o mare problemă de economie industrială, … problema combustibilului metalurgic.
… al treilea punct de accentuat .. este acela al importanței pe care trebuie să o acordăm de acum înainte industriei mobilelor;.. este prin excelență o industrie nobilă în sensul economic, adică este o industrie care valorifică la maximum produsul natural.
Dar ea este o industrie nobilă și într-un înțeles mai general.
Civilizația unui popor se măsoară după casa și după mobilele pe care fiecare om le are în casa lui.
Dragostea de mobilier este simbolul și poate chiar începutul tuturor virtuților. Ea leagă de cămin; ea face pe om să guste din poezia interiorului. De la leagănul copilului și până la fotoliul bunicului, ea deschide iubirea pentru frumos și spiritul de cruțare, care este o atât de rară virtute la poporul nostru.
Nu se poate însă ca această industrie să nu devină un admirabil câmp de manifestare pentru arta noastră națională; românul va reveni ușor, acolo pe unde a mai trecut”.
Cuvinte scrise acum mai bine de o sută de ani, care obligă…
